19
Feb
08

După Kosovo…

fraţii doljeni îşi declarară independenţa. Agitaţie mare şi în celelalte judeţe ale Olteniei, unde se compun declaraţii peste declaraţii şi se fac planuri de creare a unui stat federal. Singurul motiv pentru care nu au urmat şi alte declaraţii de independenţă e că nu se puseră de acord asupra numelui noului stat. Doljenii şi cu cei din Olt ar vrea să-i zică Oltenia. Vâlcenii şi cu gorjenii preferă Republica Federală Oltenia. Mehedinţenii şi severinenii nu ştiu dacă sunt olteni sau nu. Argeşenii susţin că nu sunt în niciun caz olteni, dar s-ar băga la o federaţie mică dacă Loganul e declarat maşina naţională. Acestea sunt singurele lucruri care stau în calea creării unui stat oltenesc. Asupra celorlalte probleme se va cădea de acord la o dată ulterioară, cei care cad mai tare urmând să aibă dreptate. Ceilalţi nu vor fi de acord şi vor declanşa certuri constructive, urmate de păruieli temeinice. Consultările vor fi încheiate la spital, unde supravieţuitorii vor continua cearta. Important e să nu se termine ţuica şi zaibărul…

Marean, reporterul nostru care nu se află la faţa locului, transmite în direct o înregistrare.

Anunțuri

0 Responses to “După Kosovo…”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Gândeşte!

S-ar putea să-ţi placă...

Statistici

  • 123,861 vizite

Prieteni

Celeste Apartaments

Pensiunea Algino

Susţin

http://irrepressible.info/

http://www.victorkapra.ro/

tablog logo

Ia vezi:

tablog View Adrian Enache's profile on LinkedIn
Februarie 2008
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
2526272829  

%d blogeri au apreciat asta: