Arhivă pentru 23 noiembrie 2007

23
nov.
07

Formularul E 112

Atat ministerul Sanatatii, cat si Casele de Asigurari de Sanatate nu au mediatizat o informatie vitala pentru multi bolnavi din Romania: o prevedere europeana permite tratamentul la clinici din strainatate, pe baza asigurarii pe care o avem in tara. Nu mai este o noutate pentru nimeni ca sistemul sanitar romanesc nu dispune de aparatura performanta sau de diferite tratamente pentru bolnavi. Multi s-au trezit in fata unor medici care ridica din umeri si le spun ca singura lor sansa este X sau Y tara, care ar avea, atat aparatura necesara, cat si tratamentul necesar vindecarii. Multi dintre ei s-au vazut de cele mai multe ori in imposibilitatea de a mai avea o sansa la viata sau de a fi nevoiti sa scoata multi bani pentru a ajunge in clinicile din strainatate (asta in cazul norocosilor care si-au permis). Numai ca din momentul in care si noi ne-am integrat in UE, a aparut si miraculosul formular E 112. Acesta acorda dreptul la tratament intr-un alt stat membru atunci cand nu exista servicii echivalente in tara de resedinta a pacientului. Formularul-minune exista la Casa de Asigurari de Sanatate care, insotit de analize si o adresa de la medicul curant prin care se specifica ca tratamentul nu poate fi facut in Romania, beneficiaza de 70 la suta reducere la tratamente si operatii in strainatate (conform informatiilor obtinute din surse). Conditia de baza este sa fii asigurat. Prevederea e veche de zeci de ani in Uniune, iar Romania beneficiaza de ea din ianuarie, o data cu integrarea. De ce pana acum nu a vorbit niciun responsabil din Ministerul Sanatatii, condus de contabilul Nicolaescu despre acest lucru? Poate ca multe vieti ar fi fost salvate daca macar o fraza ar fi fost rostita.

Am văzut pe mai multe bloguri textul de mai sus însoţit de rugămintea de a-l populariza. Mi se pare o chestie demnă de a fi publicată.  Ştie cineva mai multe?

Reclame
23
nov.
07

Cum se iau deciziile în fotbalul mondial

Te-ai întrebat vreodată cum ia FIFA deciziile? Pe ce se bazează conducătorii fotbalului mondial când hotărăsc una sau alta? Răspunsul e simplu: citesc Gazeta Sporturilor şi blogurile ziariştilor de acolo. Şi pun în aplicare pe nerăsuflate ce scrie acolo. De exemplu, au aşteptat până când subordonaţii lui Ioaniţoaia au terminat calculele pentru a anunţa capii de serie pentru preliminariile Mondialului din 2010. Oare şi la alte sporturi se întâmplă la fel? Sau cei din federaţiile de handbal, scrimă sau curling se uită doar la femeile dezbrăcate de pe sitele Gazetei?

23
nov.
07

GG RDS (deocamdată…)

De ieri am internet, cablu şi telefon de la RDS. Netul se mişcă în parametrii specificaţi în contract, cablul se vede bine, telefonul nu l-am testat încă. Cum am ajuns abonat la ei?

De ceva timp nu mai aveam net acasă. Ajunsesem împreună cu surioara la concluzia că unica soluţie este să intrăm în rândul clienţilor RDS. Că doar sunt extinşi peste tot iar la noi în cartier nu am găsit altă reţea. Adică eram cam obligaţi! Nu aveam prea mare tragere de inimă, întrucât tot citisem şi auzisem „de bine” la adresa lor. Toţi oamenii pe care-i cunosc şi sunt clienţi RDS nu au nimic de comentat la adresa serviciilor lor. Poate doar despre facturare…

Contractul putea fi încheiat doar de către gazdă, ca proprietară a apartamentului. Aşa că am aşteptat-o să vină pentru a o ruga să încheie contractul.  Până să vină gazda au venit ei. Ele, mai bine zis. Două fete amabile care au bătut la uşă şi ne-au întrebat dacă nu dorim vreun serviciu RDS. Desigur că doream, doar că nu puteam să semnăm contractul. Săptămâna asta a venit găzdoaica, au revenit şi fetele de la RDS, contractul a fost semnat şi trebuia ca echipa de instalare să vină vineri de dimineaţă (adică azi). Asta se întâmpla marţi seară.

Ieri seară (adică joi), când m-am întors de la serviciu am văzut minunea! Cablurile erau trase şi mufate. Echipa de instalare tocmai plecase. Temător am instalat netul pe calculator, aşteptându-mă să nu meargă până nu-l porneşte vreun geniu de la ei din server. Dar mergea! Şi se mişcă destul de bine. Şi cablul funcţiona! Şi asta la doar două zile de la semnarea contractului!

Bravo lor, mi-au spulberat nişte prejudecăţi la adresa companiei! Aştept să văd ce se întâmplă în continuare…




Gândeşte!

S-ar putea să-ţi placă...

Statistici

  • 125.035 vizite

Prieteni

Celeste Apartaments

Pensiunea Algino

Susţin

http://irrepressible.info/

http://www.victorkapra.ro/

tablog logo

Ia vezi:

tablog View Adrian Enache's profile on LinkedIn
noiembrie 2007
L M M J V S D
« oct.   dec. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
Reclame