07
Iun
07

Noroc la mall

Fusei la mall cu Cristi. Pentru el prima vizită, pentru mine a treia. Nu ştiu dacă o clădire mare şi scumpă, dar în care numărul clienţilor e net mai mic decât al personalului ar trebui să mă impresioneze sau să mă întristeze. Dacă era hotel de 5 stele mi se părea normal. Dar aşa… 🙂

Cinematograful încă nu e gata, dar nici şoseaua de centură nu e, aşa că putem să ne resemnăm că încă mai e şantier. Azi aflai o mică bârfă despre măreţul mall: cică ar fi fost vândut de către investitorii care l-au construit. Nu ştiu cui, dar am nişte cifre aproximative: 35 cu 50. 35 de milioane de euro a fost investiţia, 50 de milioane a fost preţul de vânzare. Punând la socoteală şi cantităţile impresionante de bani care se pare că au fost spălaţi cu ocazia edificării hangarului de pe malul Argeşului, am putea spune că investitorii iniţiali s-au scos!  Nu doar ei au fost norocoşi, ci şi eu. Pentru că fuserăm la KFC să consumăm ceva. Şi plecarăm după ce consumarăm. Doar că eu plecai fără geanta pe care o port de obicei cu mine. Şi care conţine lucruri esenţiale: gentuţa cu CD-uri şi DVD-uri (trusa de scule), tocul de ochelari, acte de identitate, cardurile, cărţile de vizită, cablul de date şi căştile de la telefon, un carneţel şi nişte pixuri. Şi de-abia când eram aproape plecaţi îmi dădui seama că sunt mai uşor. Şi când ne întorserăm la locul faptei, geanta era pe scaunul unde o lăsasem, neatinsă. Cred că e vina lui Cristi! Şi pentru că o pierdui şi pentru că o regăsii.

Aştept cu nerăbdare falimentul mallului (poate-l ţin pe post de maşină de spălat bani, caz în care nu dă faliment…. Just a thought!). Sau să cadă prima maşină de pe şoseaua de centură pe el. Sau să-l inunde Argeşul. Care eveniment o veni primul. Se bagă cineva la pariuri?

Anunțuri

2 Responses to “Noroc la mall”


  1. 1 Cristina
    Iunie 8, 2007 la 10:10 am

    Esti nebun!

    Nu stiam ca ai blog!

    Misto faza ca il inunda Argesul!

    Bafta la milion!

  2. 2 Tomescu Alin
    Iunie 9, 2007 la 7:48 pm

    Este ca da faliment?
    Asta am zis si eu cand am fost prima si singura oara, sa speram 😛


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Gândeşte!

S-ar putea să-ţi placă...

Statistici

  • 124,018 vizite

Prieteni

Celeste Apartaments

Pensiunea Algino

Susţin

http://irrepressible.info/

http://www.victorkapra.ro/

tablog logo

Ia vezi:

tablog View Adrian Enache's profile on LinkedIn
Iunie 2007
L M M M V S D
« Mai   Iul »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

%d blogeri au apreciat asta: