Arhivă pentru mai 2007



29
mai
07

Gogu în Times

În Times e un foarte interesant articol despre cel mai bun prieten al omului, Google. Despre cum intrăm cu toţii de bunăvoie în Matrix, despre ce face şi ce va face Gogu. Trebuie citit! Iată un mic citat:

“Who’s afraid of Google?” asked Wired magazine. The answer: “Everyone.”

Reclame
29
mai
07

Pauză la Arpechim

S-a închis Arpechimul, din cauză că nu au respectat autorizaţia de mediu. Vreo două mii de angajaţi nu mai au obiectul muncii, până la remedierea deficienţelor. Aştept cu nerăbdare să văd măsuri similare şi pe la alţi mari poluatori, dar şi pe la cei care aruncă gunoiul aiurea. Scrie şi Cristi despre asta.

29
mai
07

Linkin Park

De la Cristi de pe blog, un concert Linkin Park din Texas:

71 de minute…

Uitasem cât îmi place…

28
mai
07

500 de ani în 3 minute

Clic aici să vezi un filmuleţ de 3 minute care prezintă tablouri de femei realizate în ultimii 500 de ani, în ordine cronologică.

28
mai
07

Episodul Altex

Inaugurez o nouă rubrică, intitulată „Relaţii cu clienţii”, unde voi publica întâmplări cu mine sau cu alţii în rol de clienţi şi cu tratamentul corect sau incorect la care suntem supuşi. Am mai scris despre relaţiile unora sau altora cu clienţii şi voi continua să o fac. Fie că e de bine sau de rău… Tai panglica cu Altex:

Azi avusei de’a face cu extrem de puţin amabilii angajaţi de la Altex Megastore, versiunea Piteşti. Vroiam să cumpăr un aparat foto. Nimic pretenţios. Mă hotărâi la un Fujifilm FinePixA700. 399 RON, cu tot cu promoţie, fără card. La celălalt magazin Altex din centru nu aveau decât promoţia, nu şi obiectul. Aşa că ajunsei la Megastorele de la 100 de metri distanţă. E prima oară când cumpăr de acolo. Mă dusei cu coleguţa Cristina, că tot fuseserăm la cumpărăturile pentru masa de prânz şi eram prin zonă. Ne duserăm la standul cu aparate foto compacte şi camere video ieftine. Camerele mai răsărite şi singurul aparat foto mai bunicel (un Sony, ceva între un compact şi un DSLR) erau închise într-o vitrină, împreună cu nişte MP3-playere deprimate şi alte gadgeturi mititele. Ţinta mea nu era închisă, aşa că puteam să pun mâna pe ea, să văd ce poate şi cum se simte. Am mai cumpărat una similară acum câteva săptămâni de la Domo, ba chiar m-am şi jucat cu ea puţin la deschiderea mall-ului, aşa că eram edificat. Vroiam doar să o cer, să o plătesc şi să o iau la ziar. Doar dacă aş fi avut cui să o cer…

Personalul magazinului pe care-l puteam vedea cu ochiul liber consta din doi tipi care şuşoteau ceva într-un colţ, printre monitoare şi imprimante, o fată plictisită la casă şi o altă fată la biroul de credite. Credit nu aveam nevoie să iau, tipii erau cam departe, aşa că mă dusei la casă să-mi spun păsul:

– „Mă scuzaţi, de la cine ar trebui să cer un aparat foto?”

Răspunsul vin prompt:

– „Nicuuuuuleee! Nicuuuuuleee! Unde eşti? Vezi că vrea domnu’ să ia un aparat de la tine!” ţipă stăpâna casei de marcat foarte aproape de urechea mea, încercând să se uite prin coloana din spatele meu, care-i bloca vederea spre cei doi indivizi din colţ, amintiţi mai devreme.

Vine şi Nicu, calm şi plin de solicitudine, de parcă l-aş fi luat din somn atunci. Încep să-mi expun păsul, scurt şi concis, să nu-i ocup omului programul de lucru. Vreau aparatul acela, care e la promoţia de pe cartonaşul de deasupra lui. Nu poate fi prea greu, nu?

– „Dacă vorbeşti şi mai tare, o să te şi aud”, ţipă Nicu la mine.

Ignor absenţa pronumelui de politeţe din propoziţie, că doar e Nicu, nu vreun fost coleg de facultate. Iar eu sunt fratele lui mai mic, nu am dreptul să cer respect. Cu ocazia asta observ că dintr-o combină stereo se revarsă nişte muzici contemporane la un volum destul de mare. Adică mai mare decât restul televizoarelor şi boxelor din magazin care ţipau toate în acelaşi timp, spre încântarea noastră, a clienţilor. A celor cinci clienţi care am venit până acolo să fim ignoraţi. Că dacă vroiam să cumpărăm ceva ne duceam la Flanco sau la Domo, nu?

Ţip şi eu la Nicu, îl fac să înţeleagă ce vreau. La 30 de secunde de la începutul conversaţiei noastre înţelege ce vreau şi-i dictează casieriţei numele produsului pe care vrea clientul să-l achiziţioneze. Îi dictează prin ţipete, că doar nu era să mai facă încă 3-4 metri până la ea…

Mă duc la casă, bucuros că se termină repede chestia. Dar nu se termină. Îi explic domnişoarei îmbufnate ce vreau să cumpăr şi prin ce metodă. Îi predau bileţelul cu datele firmei, fremătând în buzunar banii pe care sper să i-i dau curând. Ea e foarte preocupată să distrugă mouse-ul. Îl trânteşte de câteva ori pe masă, scapă câteve înjurături înfundate, eu mă pregătesc să-i cer scuze şi pentru ce nu am făcut, doar să scap de acolo. Cristina se plictiseşte de moarte şi începe al doilea tur al magazinului.

– „Trebuie să vă fac factura de mână, nu merge calculatorul să imprim!”

Asta e, se mai întâmplă să nu meargă tehnica. Chiar şi la magazinul de unde ar trebui să o cumpărăm… Trec peste ironia faptului şi-i mai dau încă o dată bileţelul cu datele firmei, pe care mi-l înapoiase cu un minut înainte. Mă întreabă a treia oară cât costă produsul şi pare destul de uimită când află preţul. Scrijeleşte furioasă factura şi chitanţa, pune două ştampile cu fineţea cu care tâmplarul bate cuiele în ulucă, mă pune să semnez, îmi ia banii şi mă trimite la bancul de probe de la uşă, să-mi ridic produsul.

Victorie! Sau nu… Acolo mă aşteaptă Dorel. Dorel are cioc şi o privire tâmpă absentă. Cutia era deja desfăcută, tot ce trebuia să fie în ea era acolo, totul e în regulă. Probăm produsul, e OK şi plecăm urmăriţi de ochii lui Dorel care continuau să privească prin noi. În timpul ăsta colegii lui aduceau la probă un televizor. Îl târau, mai bine zis…

Cu respect şi amabilitate s-ar putea să alunge clienţii. Aşa că s-au profilat pe mârlănie în diferite doze şi incompetenţă în doze cât mai mari. S-ar putea să mai existe şi excepţii, dar nu garantez…

Personajele de mai sus sunt reale. S-ar putea să nu fi reţinut cu exactitate numele, dar întâmplările sunt relatate aşa cum s-au întâmplat. Nu am fost plătit de către concurenţa Altexului, deşi nu m-ar deranja…

28
mai
07

De la aer la fum

36 de ore la Guşoeni m-au marcat. Uitasem cum e să poţi respira. Nu mai ştiam cum miroase aerul. Uitasem cum sună liniştea. Şi când mi-am adus aminte, a trebuit să mă întorc la oraş! Păi e frumos?

28
mai
07

Aim bec

Fusei la Guşoeni, acum revenii la oraş. Fuse mişto, dar cam puţin…




Gândeşte!

S-ar putea să-ţi placă...

Statistici

  • 124,609 vizite

Prieteni

Celeste Apartaments

Pensiunea Algino

Susţin

http://irrepressible.info/

http://www.victorkapra.ro/

tablog logo

Ia vezi:

tablog View Adrian Enache's profile on LinkedIn
mai 2007
L M M J V S D
« apr.   iun. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Reclame