Arhivă pentru 18 mai 2007

18
mai
07

Traian Băsescu, în Cartea Recordurilor

Pe sitele Cotidianului citesc următoarea ştire:

Presedintele Traian Basescu a intrat in Cartea Recordurilor ca fiind presedintele care a raspuns cel mai rapid unei solicitari venite din partea unui cetatean, se anunta pe site-ul World Records Academy.

Potrivit sursei citate, presedintele Basescu a raspuns in mai putin de doua ore, pe 18 aprilie, unei solicitari pentru acordarea medaliei “Steaua Romaniei” profesorului Liviu Librescu, ucis in masacrul de la Universitatea Virginia Tech.

Doua zile mai tarziu de la aceasta decizie, un emisar al presedintelui Basescu a prezentat vaduvei profesorului Librescu medalia “Steaua Romaniei”, ca recunoastere a curajului sau si a contributiei sale la dezvoltarea Stiintei.

Potrivit World Records Academy, certificatul prin care se atesta acest record va ajunge in cateva zile la presedintele Basescu, iar acesta va fi inscris in Cartea Recordurilor editia 2008.

”Cel mai important element al acestei povesti, care ne-a convins ca este un fapt iesit din comun, a fost acela ca un presedinte care stia ca mai sunt cateva ore pana la aflarea deciziei daca va fi sau nu suspendat din functie de catre Parlament, un presedinte care trebuie sa aprobe si sa semneze zeci de documente in ulltimele sale ore ca presedinte, a renuntat la toate – asa cum i-a cerut un cetatean simplu, studenta in varsta de 23 de ani – si a facut ceea ce un presedinte trebuie sa faca inainte de toate: sa-si serveasca tara”, a declarat Tom Howard, directorul sectiunii Recorduri a Academiei de Recorduri Mondiale.

”Am sperat intotdeauna in schimbarea in mai bine a lumii, iar unii inca mai spera, nu-i asa? Daca tanara generatie inca mai are idealuri, este un lucru incurajator, in special cand cineva, un presedinte de exemplu, ii indeplineste visurile”, a adaugat Howard. Romantica TV

Super-Băse did it again…

Să nu uitaţi să mergeţi la vot!

Reclame
18
mai
07

Cristiano Ronaldo

Povestea vieţii lui Cristiano Ronaldo e impresionantă. La 11 ani a plecat de pe insula natală pentru a juca la juniorii lui Sporting Lisabona. Acum e considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume. Şi e mândria insulei. Citeşte totul aici.

18
mai
07

Up, close and personal

Poze mişto cu mine. Cu mulţumiri pentru Marian.
Image Hosted by ImageShack.us

Image Hosted by ImageShack.us

Image Hosted by ImageShack.us

18
mai
07

Povestea porcului

poate fi citită aici. Găsită la Victor Ciutacu.

18
mai
07

Dacă-ţi place berea…

uite cum o poţi primi…

Găsit la Cristi.

18
mai
07

Filmuleţul cu Tiesto

18
mai
07

Tiesto e mare!

Concertul din Piaţa Revoluţiei a fost magistral! Peste câteva ore urmează un filmuleţ de acolo. Acum trebuie să dorm…




Gândeşte!

S-ar putea să-ţi placă...

Statistici

  • 124,609 vizite

Prieteni

Celeste Apartaments

Pensiunea Algino

Susţin

http://irrepressible.info/

http://www.victorkapra.ro/

tablog logo

Ia vezi:

tablog View Adrian Enache's profile on LinkedIn
mai 2007
L M M J V S D
« apr.   iun. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Reclame