Cât te costă să fii amabil? Doare să zâmbeşti? Unii oameni au şi zile proaste în care nu au chef de nimic. Alţii par a avea numai zile proaste. Şi mulţi dintre ei lucrează cu publicul. Îi ştii. Sunt oamenii aceia pe care ai impresia că-i deranjezi de câte ori le intri în birou sau magazin ori te prezinţi în faţa ghişeului la care lucrează. Şi sunt cei care fac orice interacţiune cu ei o neplăcere. De nenumărate ori am întâlnit astfel de oameni. Şi nu reuşesc să-i înţeleg. Eu sunt o persoană veselă. Mereu zâmbesc şi sunt politicos. Aşa sunt, aşa mi-ar plăcea să fie toţi cei din jur. Unii sunt. Alţii nu. Şi mă deranjează. Nu mă deranjează faptul că nu sunt amabili. Mă deranjează că nu fac eforturi să fie. Pur şi simplu nu-i interesează! Unii nu pot să fie aşa. Asta le e personalitatea, nu se pot schimba. Sunt ursuzi din naştere.

Dar mai sunt cei care nu vor să fie amabili. Nu-i interesează deloc omul din faţa lor. Nu contează că lucrează  la stat sau într-o firmă privată. Peste tot sunt astfel de oameni. Au grijă să-ţi transmită ura lor la fiecare interacţiune. Aici e vorba despre rea-voinţă. Pentru că aceşti indivizi sunt amabili cu cine vor ei. Şi nu vor să fie amabili cu omul din faţa lor, cu prostul care poate că le asigură salariul. Ce poţi să le faci? Cum să-i schimbi? Dacă le atragi atenţia că sunt nepoliticoşi îi enervezi. Dacă eşti amabil nu se schimbă nimic. Tot ţi se va atrage atenţia că nu ai dosarul complet şi vei fi trimis să-ţi faci încă o hârtie despre care nu ştiai că aveai nevoie sau ţi se va trânti pâinea pe tejghea cu scârbă.

Ce e de făcut? Cum scăpăm?